You are here:

Trabzonspor nu va juca în cupele europene în sezonul viitor. TAS a respins apelul turcilor

Trabzonspor nu va juca în cupele europene în sezonul viitor. TAS a respins apelul turcilor
Comentarii

UEFA acuză clubul turc că nu a respectat acordul încheiat în 2016 privind respectarea echilibrului financiar.

Camera decizională a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) a decis în iunie excluderea echipei Trabzonspor pentru un sezon din cupele europene, pentru neîndeplinirea criteriilor din înţelegerea la care a ajuns cu UEFA în 2016 pentru încălcarea fair-play-ului financiar.

Trabzonspor avea un acord cu Corpul de Control Financiar din data de 20 mai 2016. În iulie 2019, CFCB a constatat că gruparea din Trabzon nu a întrunit criteriile din înţelegere şi a decis ca echipa să fie exclusă un sezon din cupele europene, sancţiune condiţionată de eventuala îndeplinire de către club a criteriilor necesare până la finalul anului financiar 2019. Deoarece ţinta fixată pentru anul financiar 2019 nu a fost atinsă, sancţiunea va fi aplicată.

Trabzonspor, care şi-a câştigat pe teren calificare în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a încheiat pe locul 2, va trebui astfel să lase locul formaţiei Beşiktaş.

 

Afla mai multe despre: trabzonsporturcia 

viewscnt
Articole similare