Benfica Lisabona este aproape de a-şi asigura serviciile jucătorilor Gelson Martins şi Bruno Fernandes, care şi-au reziliat contractele cu Sporting Lisabona, scrie Record.
Ambii jucători se află în prezent cu naţionala Portugaliei la Cupa Mondială din Rusia.
Portarul Rui Patricio şi jucătorii William Carvalho, Gelson Martins şi Bruno Fernandes şi-au reziliat contractele cu Sporting Lisabona, la 11 iunie. Ei au invocat probleme grave cu suporterii care au agresat jucătorii în urmă cu câteva săptămâni.
Fotbaliştii au trimis scrisorile de reziliere sindicatului jucătorilor portughezi, federaţiei portugheze, dar şi ligii profesioniste.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Şi antrenorul Jorge Jesus şi-a reziliat de comun acord contractul cu Sporting Lisabona, după trei sezoane petrecute la conducerea tehnică a echipei.
La 15 mai, un grup de suporteri cu cagule pe cap au intrat la centrul de antrenament al echipei Sporting Lisabona şi i-au agresat pe jucători şi staful tehnic, care se aflau la şedinţa de pregătire.
Potrivit cotidianului A Bola, 50 de persoane au pătruns în sediul Academiei Sporting de la Alcochete, agresând jucătorii şi provocând distrugeri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sporting, benfica, portugalia, scandal,