Barcelona şi Inter negociază de câteva săptămâni transferul lui Lautaro Martinez (22 de ani). Atacantul "nerazzurrilor" e una dintre ţintele principale ale catalanilor pentru următoarea perioadă de mercato, iar Inter e pregătită să accepte jucători incluşi în tranzacţia pentru vârful de atac din Argentina.
Conducerea lui Inter începe să fie mai deschisă în negocierile pe care le poartă cu Barcelona pentru Lautaro Martinez. Şefii de pe "Giuseppe Meazza" sunt gata să accepte jucători incluşi în tranzacţia pentru atacantul dorit pe Camp Nou. Sport, care citează Gazzetta dello Sport, scrie că Inter îi cere pe Nelson Semedo (25 de ani) sau brazilianului Emerson (21 de ani), împrumutat de Barca la Betis.
Pe lângă unul dintre cei doi jucători, Barcelona va trebui să plătească o sumă de transfer. Semedo e varianta pereferată de italieni, dar salariul portughezului e o problemă. În plus, fundaşul dreapta are o ofertă şi de la Manchester City, iar Sport scrie că acesta ar prefera să se tranfere pe Etihad Stadium.
Pe de altă parte, pentru ca brazilianul Emerson să fie inclus în înţelegerea pentru Lautaro Martinez, Barcelona va trebui să plătească alte şase milioane de euro către Betis, pentru a termina mai repede împrumutul său la gruparea de pe "Benito Villamarrin".
Contractul lui Lautaro Martinez la FC Barcelona
Înainte de izbucnirea pandemiei, Barcelona pregătise o ofertă foarte bună în ceea ce priveşte contractul lui Martinez pe Camp Nou. Catalanii îi va oferi un salariu de 18 milioane de euro pe sezo, similar cu al lui Antoine Griezmann (28 de ani). Durata contractului va fi, cel mai probabil, pe termen lung: cinci sezoane în care argentinianul va îmbrăca tricoul blaugrana.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona, lautaro martinez, inter, semedo, emerson