Eugen Trică, antrenorul FCU Craiova 1948, a reacţionat la finalul meciului cu Csikszereda, 0-0, după care elevii săi au obţinut matematic promovarea în Liga 1. Fostul decar şi-a adus aminte de o melodie a lui Tudor Gheorhge la flash-interviu, a făcut plecăciuni în faţa suporterilor de la Peluza Sud şi a anunţat că nu accepta ca echipa să se bată la retrogradare în sezonul viitor.
U Craiova a remizat, 0-0 cu Csikszereda în antepenultima etapă din Liga 2 şi şi-a asigurat matematic promovarea în Liga 1 pentru sezonul viitor. La flash-interviul de după partidă, Trică a vorbit la superlativ despre suporterii de la Peluza Sud, a recitat din Tudor Gheorhge şi a anunţat că "la Craiova există numai obiective măreţe".
"Mă gândeam acum la o melodie, o ştiţi foarte bine, e a lui Tudor Gheorghe. O, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale. Cam asta a fost azi la noi. Sunt foarte bucuros pentru această promovare, e o muncă de doi ani de zile, din momentul în care am venit. (n.r. - despre plecarea şi revenirea lui) Important e că şi-a dat lumea seama într-un final că am făcut o treabă atunci şi că au greşit. Şi-au reparat această greşeală şi toată lumea este fericită.
(n.r. - cu suporteri în tribune la ultimul meci) Va fi nebunie, sunt sigur că se va umple stadionul, pentru că şi acei suporteri merită din plin. Cât au suferit aceşti suporteri din liga a patra, au fost pe la Podari, pe la Mihăileşti, deci jos pălăria în faţa suporterilor, în special celor de la Peluza Sud. Ne bucurăm în seara asta, vorba lui Guardiola, când a ajuns în finala Ligii Campionilor. Acum este seara pentru un pahar de vin, două, trei şi de mâine gândim şi viitorul nostru.
Nici nu vreau să aud, la Craiova nu există salvarea de la retrogradare, există numai obiective măreţe", a spus Eugen Trică, la flash-interviu.
FCU Craiova 1948 a promovat în Liga 1
FCU Craiova 1948 a promovat în Liga 1 după ce a remizat, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Csikszereda Miercurea Ciuc, în etapa a opta a play-off-ului Ligii 2. Craiovenii sunt pe primul loc în clasamentul play-off-ului, cu 50 de puncte, în timp ce a doua clasată, FC Rapid, are 46 de puncte şi un joc mai puţin, iar CS Mioveni, locul 3, are 44 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eugen trica, fcu craiova 1948, promovare, reactie, liga 1