You are here:

Trupul neînsufleţit al lui Maradona a fost depus în Buenos Aires. Argentinienii s-au înghesuit pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului fotbalist

Trupul neînsufleţit al lui Maradona a fost depus în Buenos Aires. Argentinienii s-au înghesuit pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului fotbalistgalerie foto
Comentarii

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul Prezidenţial din Buenos Aires, unde va avea loc priveghiul

Sicriul a fost transportat într-o ambulanţă, însoţită un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.

Sute de oameni se aliniaseră deja în faţa palatului pentru a-şi putea lua rămas bun de la campionul mondial din 1986, care a murit la vârsta de 60 ani, în urma unei crize cardiace.

Fanii lui Maradona îi vor putea aduce un ultim omagiu idolului lor, joi, între orele locale 06:00 şi 16:00 (9:00 - 19:00 GMT), potrivit unui comunicat dat publicităţii de Preşedinţia argentiniană.

Fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi cele două fiice ale lor, Dalma şi Gianinna, au sosit la Casa Rosada cu puţin înainte de miezul nopţii.

În urma lor au venit preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, precum şi jucători activi şi retraşi, în special coechipieri ai lui Maradona care au luat parte la Cupa Mondială din 1986, câştigată de naţionala Argentinei în Mexic. Toate aceste persoane şi-au putut lua rămas bun de la legendarul fotbalist înainte de a se permite accesul publicului în palat.

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu naţional după moartea lui Maradona.

Decesul lui Diego Maradona s-a produs miercuri la prânz, în urma unui atac de cord, la domiciliul său de la periferia nordică a capitalei Buenos Aires.

Afla mai multe despre: maradona 

viewscnt
Articole similare