Tenismenul austriac Dominic Thiem, locul 5 ATP, l-a învins, duminică, pe eleveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, cu scorul 7-5, 7-5, în prima etapă a Grupei Bjorn Borg a Turneului Campionilor.
Thiem l-a învins pe Federer pentru a treia oară în acest an, scor 7-5,7-5, după o partidă de o oră şi 40 de minute. În primul set s-a mers cap la cap până la 5-5, apoi austriacul a fructificat prima minge de set pe care a avut-o şi a câştigat manşa. Setul secund a avut exact aceeaşi desfăşurare, doar că Thiem a câştigat cu a doua minge de set şi de meci de care a beneficiat.
Austriacul îl conduce acum pe Federer cu 5-2 la meciuri directe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În primul meci al grupei, sârbul Novak Djokovici, locul 2 WTA, l-a întrecut, cu 6-2, 6-1, pe italianul Matteo Berrettini, locul 8 ATP. Astfel Djokovic şi Thiem conduc grupa la egalitate de meciuri şi de seturi câştigate.
Luni, se vor disputa partidele din Grupa Andre Agassi:
- de la ora 16:00, în direct la Telekom Sport 3: Danil Medvedev (Rusia), locul 4 ATP - Stefanos Tsitsipas (Grecia), locul 6 ATP
- de la ora 22:00, în direct la Telekom Sport 3: Rafael Nadal (Spania), locul I ATP - Alexander Zverev (Germania), locul 7 ATP
Tot luni, debutează şi perecehea Horia Tecău / Jean-Julien Tojer (România / Olanda), în Grupa Max Mirnîi. De la ora 14.00, Tecău şi Rojer vor da piept cu germanii Kevin Kravietz şi Andreas Mies.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De la ora 20.00, este programată întâlnirea Lukasz Kubot / Marcelo Melo (Polonia / Brazilia) - Raven Klaasen / Michael Venus (Africa de Sud / Noua Zeelandă).
Afla mai multe despre: federer, thiem, turneul campionilor