Dinamo a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de UTA, în etapa a doua a play-out-ului Ligii I. Singurul gol al meciului a fost marcat de Miculescu.
Dinamo nu reuşeşte să găsească soluţia ieşirii din criză. A pierdut şi cu UTA şi a ajuns la 12 meciuri fără victorie în Liga I. Arădenii au dat lovitura în Groapă cu golul lui Miculescu.
”Sunt foarte dezamăgit pentru că am jucat bine. Nu am reuşit să marcăm, dar în rest am jucat bine şi am dat maxim în acest meci. Din punct de vedere al efortului am stat bine. Sper să şi marcăm, pentru că avem nevoie de gol. Trebuie să vorbesc cu jucătorii, pentru că jucăm peste numai două zile şi trebuie să fim calmi. Înţeleg că a fost oboseală şi acum trebuie să ne concentrăm pentru meciul următor. Cred cu tărie că pot schimba lucrurile, deşi nu este deloc uşor. Suntem într-o situaţie grea, dar vom da totul. Nu e un meci special cu Gaz Metan, pentru că am fost acolo doar câteva luni. Cred că putem face o schimbare la 360 de grade şi mergem mai departe cu acest gând. Am vrut să ajut Dinamo şi voi da totul pentru asta” a spus Duşan Uhrin, antrenorul lui Dinamo, la finalul partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clasament: 1. UTA - 25, 2. Astra Giurgiu - 23 de puncte, 3. Chindia Târgovişte - 23, 4. FC Argeş - 21, 5. FC Viitorul - 19, 6. Gaz Metan Mediaş - 18, 7. FC Voluntari - 17, 8. Dinamo - 15, 9. Poli Iaşi - 14, 10. FC Hermannstadt - 13.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: duşan uhrin