Walter Zenga este aproape de un acord cu actuala campioană a Bosniei, FK Sarajevo.
FK Sarajevo l-a contactat pe Walter Zenga, fostul tehnician al Stelei sau al celor de la Dinamo Bucureşti. Italianul care ultima dată a antrenat la Venezia ar urma să semneze un contract pe două sezoane cu formaţia care s-a impus la finalul stagiunii trecute în campionatul Bosniei. Se pare că italianul ar fi tentat cu un salariu impresionant de 400 de mii de euro pe an.
Walter Zenga la FK Sarajevo? Detalii de ultimă oră
”L-am contactat pe Zenga şi pretenţiile sale nu sunt cu mult mai mari decât ale fostului antrenor. Suntem încântaţi de primele discuţii şi faptul că există posibilitatea să aducem un antrenor de un asemenea nivel în fotbalul nostru este o mare reuşită” a declarat unul dintre oficialii clubului bosniac. Conform informaţiilor din presa bosniacă, Zenga nu este singura opţiune a clubului din Sarajevo. Directorul sportiv Sabrina Buljubasic (foto jos) se ocupă de negocierile cu toţi cei 5 antrenori de pe lista clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fondat în 1946, FK Sarajevo îşi joacă meciurile de pe teren propriu pe arena Asim Ferjatovic Hase Stadium, un stadion cu o capacitate de 34.500 de locuri. Clubul este patronat de un om de afaceri potent financiar (vitenamezul Nguyen Hoai Nam), iar preşedintele clubului este Senad Jahic.
FK Sarajevo a câştigat de patru ori titlul în Bosnia şi de două ori prima ligă din fosta Iugoslavia. Echipa s-a despărţit de tehnicianul Husref Musemic, care a pregătit-o între 2017 şi 2019.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: walter zenga