Un copil care i-a transmis un mesaj vocal pe Instagram fotbalistului echipei Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, folosind pe ascuns telefonul mobil al surorii sale, va avea ocazia să îşi întâlnească idolul, relatează L’Equipe.
Baba Junior, în vârstă de 8 ani, a folosit telefonul mobil al surorii sale pentru a-i transmite lui Mbappe un mesaj în care spunea că îl admiră şi că ar vrea să îl întâlnească. Sora copilului a distribuit mesajul pe pagina sa, cu explicaţia: “Mă duc să mă spăl, îmi iau apoi telefonul şi văd că fratele meu i-a trimis asta lui Kylian Mbappe…”.
Mesajul a fost redistribuit de numeroase persoane şi a fost văzut de peste 1,5 milioane de ori, printre cei care l-au văzut numărându-se şi Mbappe. Acesta a scris pe Twitter: “Hei, Baba Jr. Ce-ar fi dacă am organiza o mică întâlnire la Camp des Loges după revenirea mea din China?”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Hey Baba Jr
— Kylian Mbappé (@KMbappe) July 18, 2019
Et si on s’organisait une petite rencontre au Camp des Loges à mon retour de Chine...ça te dis ? https://t.co/kae9B3ZzuG
Baba Junior le-a mulţumit printr-un mesaj video tuturor celor care au distribuit mesajul său, dându-i ocazia de a-l întâlni pe Mbappe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kylian mbappe