You are here:

Un fost jucător a şters pe jos cu Dan Petrescu: „La fotbal e foarte slab. În rest, ţipete şi isterie din orice motiv”

Un fost jucător a şters pe jos cu Dan Petrescu: „La fotbal e foarte slab. În rest, ţipete şi isterie din orice motiv”
Comentarii

Dan Petrescu, renumit pentru temperamentul său, a fost făcut praf de un fost elev de la Dinamo Moscova.

Fundaşul rus Vladimir Rykov a vorbit despre Petrescu şi nu a avut cuvinte prea bune la adresa fostului antrenor din Liga I!

„Nu am văzut niciun stil de antrenament (n.r. – la Dan Petrescu). El ţipă, urlă şi conduce. Petrescu este impulsiv: ţipete şi isterie din orice motiv. Nu exista o mână de antrenor. Faptul că Petrescu a jucat la Chelsea nu este o calitate de antrenor, este un background fotbalistic.

Vorbind despre antrenor, el a pregătit echipa numai în mod emoţional. Da, eram într-o stare fizică bună. Era clar că Petrescu era foarte preocupat de această chestiune, dar la fotbal era foarte slab”, a declarat Rykov pentru eurosport.ru.

  • 4 titluri a câştigat Dan Petrescu în Liga I

Rykov (33 de ani, în prezent la FC Ural Ekaterinburg) a jucat la Dinamo Moscova între 2011 şi 2014 şi între 2016 şi 2020.

Liber de contract după ce în februarie s-a despărţit de Kayserispor, Dan Petrescu se relaxează în această perioadă.

Într-un interviu pentru Sportbox.ru, Dan Petrescu spune că îşi doreşte ca următoarea sa destinaţie să fie campionatul Rusiei, unde spune că s-a simţit excelent. De 4 ori campion al României, fostul mare jucător al lui Chelsea susţine că are pe masă multe oferte din fotbalul arab, dar nu este interesat de ele şi aşteaptă să vină o propunere din Rusia.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr clujvladimir rykov 

viewscnt
Articole similare