Daniele Adani l-a avut antrenor timp de două sezoane pe Mircea Lucescu la Brescia, perioadă suficientă să îi marcheze întreaga carieră
După ce a jucat 15 sezoane în Serie A, la echipe precum Lazio, Inter, Fiorentina sau Brescia, dar şi de cinci ori în naţionala Italiei, Daniele Adani a abandonat cariera, iar acum este expert la Sky Sports. Într-un interviu acordat celor de la Corriere dello Sport, Adani a vorbit la superlativ despre Lucescu, pe care l-a avut antrenor la Brescia între 1994 şi 1996.
"Cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la el a fost acela că un fundaş trebuie să acţioneze, nu doar să reacţioneze. În acest fel, atacantul are mai mult de muncă. Să alerge mai mult, să gândească mai mult şi, în final, să fie mai obosit. Ceea ce îi învaţă Guardiola astăzi pe jucătorii săi ne învăţa pe noi Lucescu acum 20 de ani. Nu contează numai să câştigi titluri, ci să deschizi drumuri, să inovezi, iar Lucescu era deasupra tuturor din acest punct de vedere. Ştia jocul ca nimeni altul", a declarat Daniele Adani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, adani