You are here:

Un fotbalist de "naţională" surprinde: "Nu-mi lipseşte deloc Bucureştiul cel agitat. Cui i-ar lipsi?!"

Un fotbalist de "naţională" surprinde: "Nu-mi lipseşte deloc Bucureştiul cel agitat. Cui i-ar lipsi?!"

Stranieri

Comentarii

Mijlocaşul ofensiv al lui Mouscron, Dorin Rotariu, a dezvăluit că se simte foarte bine în Belgia, dar că din vară vrea să revină la FC Bruges.

"În Belgia mi-am acoperit multe minusuri. Le aveam mai mari, acum sunt mai mici. Am ajuns la un echilibru, de acum voi creşte puţin câte puţin. Vreau să mă întorc în vară la FC Bruges. Am fost monitorizat frecvent, am dat şi nişte teste, voi fi urmărit în continuare. La Mouscron am şi rezultate, şi încredere. E greu să joci când eşti doar împrumutat la o echipă, fiindcă iei locul altuia pe care respectivii îl pot creşte şi-l vând. Speram în convocarea la naţională, pentru asta am plecat de la Bruges la Mouscron, ca să reîncep fotbalul.

Nu mi-a fost teamă la Mouscron după plecarea lui nea Mircea Rednic. Am muncit la fel de mult şi am rămas pozitiv. Mi-am aşteptat şansa şi a trebuit să arăt că merit să joc. În străinătate, nu mai am timp de altceva în afara antrenamentelor. Mă relaxez în Bruges, un oraş superb, apoi în vacanţe. Nu-mi lipseşte deloc Bucureştiul cel agitat. Cui i-ar lipsi?! Fac naveta zilnic între Bruges şi Mouscron. Nu stau mult pe drumuri, pe autostradă ajung în circa 20 de minute", spuen Rotariu pentru Gazetă.

Afla mai multe despre: dorin rotriubelgiaromaniabucurestimouscronrednic 

viewscnt
Articole similare