You are here:

Un jucător de la Manchester United a fost operat pe cord. Nimeni nu ştia de problemele sale!

Un jucător de la Manchester United a fost operat pe cord. Nimeni nu ştia de problemele sale!
Comentarii

Căpitanul echipei Manchester United, Michael Carrick, a dezvăluit că nu a mai jucat din septembrie din cauza unor probleme cardiace care au necesitat o intervenţie la inimă, informează BBC.

"După ce m-am simţit ciudat în repriza a doua a meciului cu Burton din septembrie, am efectuat o serie de teste. S-a dovedit a fi un ritm cardiac neregulat (aritmie) şi am suportat o procedură numită ablaţie cardiacă. A trebuit să mă antrenez sub monitorizare atentă, dar sunt bine acum. Vreau să-i asigur pe toţi că sunt sănătos şi am reînceput să mă antrenez din greu cu echipa. Îmi refac condiţia fizică şi sper să fiu curând în postura de a fi selecţionat din nou", a declarat fobalistul de 36 de ani.

Michael Carrick a jucat doar un meci în acest sezon, în victoria obţinută cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei Burton, în 20 septembrie, în turul al treilea al Cupei Ligii.

Carrick a sosit la Manchester United de la Tottenham, în 2006 şi a câştigat de atunci cinci titluri în Premier League, dar şi Liga Campionilor, Liga Europa şi Cupa Mondială a cluburilor.

Afla mai multe despre: carrickibrahimovicoperatie 

viewscnt
Articole similare