Andrei Vochin a dezvăluit că un jucător transferat de CFR Cluj a cerut să fie împrumutat, după ce a constatat că nu se ridică la nivelul echipei.
La 1 iulie 2021, Daniel Paraschiv a fost transferat oficial de CFR Cluj. După numai o săptămână, tânărul atacant a fost împrumutat la FC Voluntari.
Andrei Vochin a dezvăluit că jucătorul a fost cel care a insistat să fie cedat la o altă echipă, deoarece încă nu se simţea pregătit pentru nivelul la care era campioana României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Daniel Paraschiv a cerut să plece de la CFR, deşi doar ce fusese transferat
În vara lui 2021, CFR Cluj surprindea pe piaţa transferurilor, după ce îl luase pe Daniel Paraschiv, care până atunci jucase la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Daniel Paraschiv avea atunci 22 de ani, era cel mai bun jucător de la Viitorul Pandurii, dar şi-a dat seama într-un timp foarte scurt că n-are prea multe şanse la CFR.
Andrei Vochin a dezvăluit că atacantul a avut o discuţie deschisă cu cei din conducere, în care le-a transmis că încă nu este pregătit pentru CFR şi că ar prefera să joace pentru o altă echipă:
”Apropo de CFR, el a mai fost cumpărat o dată de CFR. Şi a realizat acolo că, în momentul sosirii lui la CFR, nu-i conferă dreptul de a juca la CFR. El, nu altcineva. Şi el a cerut să meargă împrumut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A spus că e mai bine pentru cariera lui. E un jucător care gândeşte mult, asta cred că este principala lui caracteristică... nici stângul, nici dreptul, nici altceva, ci capul. Şi ăsta este un lucru foarte mare, pentru că, de foarte multe ori, se face o greşeală în selecţia jucătorilor. Se judecă numai după ce ştiu să facă cu piciorul şi, în fotbalul actual, cei mai mulţi reuşesc cu capul, în primul rând.
El este unul dintre ei şi declaraţia lui cred că este sinceră şi spune realitatea: sunt în continuare o promisiune, în momentul ăsta.
Ca promisiune nu o să poată să joace la CFR, niciodată. La CFR, dacă vrei să joci şi vrei să fii titular 100%, trebuie să fii certitudine. Că am văzut ce-şi doreşte Dan Petrescu.
Şi cred că mai este ceva. Cred că este suficient de inteligent să-şi dea seama când este dorit de o echipă sau este doar... curtat... şi chiar şi înaintea meciurilor directe”, a dezvăluit Andrei Vochin la Orange Sport.
După ce a revenit de la FC Voluntari, Daniel Paraschiv a fost împrumutat la FC Heramnnstadt, unde, în vara care a trecut s-a transferat definitiv.
Dan Petrescu îl regretă pe Daniel Paraschiv
În meciul FC Hermannstadt - CFR Cluj 2-3, Daniel Paraschiv a fost printre cei mai buni jucători de pe teren. El a marcat primul gol al echipei sale şi a pasat decisiv la al doilea.
La finalul meciului, Dan Petrescu l-a lăudat pe Daniel Paraschiv şi a declarat că regretă foarte mult că CFR Cluj l-a lăsat atât de uşor să plece.
”Nu l-am avut eu (n.r. pe Paraschiv). CFR l-a avut, băiatul ăsta nu scăpa din mâna mea. Nu scăpa! Cel mai bun atacant român în momentul de faţă. Îl regret 100”, a spus Dan Petrescu.
- Citește și
- Momente inedite la Cupa Mondială. Szczesny şi Messi au pus un pariu chiar pe teren: "Probabil voi fi suspendat, dar nu-mi pasă de asta acum"
- PODCAST | Marius Copil a vorbit în premieră despre cel mai dificil moment din cariera lui: ”Ne-am dus în afara clubului şi am început să plâng foarte tare”
- OUT de la FCSB după doar şase luni. Becali a plătit bani pe el, dar l-a lăsat să plece gratis. Cu cine a semnat din Superligă
Afla mai multe despre: daniel paraschiv