You are here:

Un personaj important din fotbalul românesc, atras de oferta de un leu a lui Negoiţă: "M-am hotărât. Vreau să bag bani la Dinamo"

Un personaj important din fotbalul românesc, atras de oferta de un leu a lui Negoiţă: "M-am hotărât. Vreau să bag bani la Dinamo"
Comentarii

Dumitru Dragomir susţine că este dispus să devină acţionar la Dinamo. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal vrea să facă parte dintr-un grup de investitori, care să salveze echipa şi care să facă din Dinamo un club profitabil.

"Am avut o discuţie cu domnul Cataramă şi i-am spus că vin alături de el, dar în calitate de co-participant financiar la acest proiect. E greu să mai fiu eu angajat. Prefer să risc nişte bani de-ai mei şi să scot nişte bani. Nu mă duc la Dinamo să pierd bani sau să iau 5000 de euro pe lună!
 
Dinamo trebuie să fie obligatoriu o afacere. Gândirea lui Catarmă de a băga clubul pe bursă e nemaipomenită. E o gândire pe care am avut-o şi eu. Într-o capitală cu 2 milioane de oameni e imposibil să nu bagi un club la bursă şi să fie câştigător. Becali cred că va băga şi el clubul la bursă. 
 
Cu domnul Cataramă am vorbit doar la telefon. I-am spus că vin şi să-mi dea procente. Bag bani şi ne apucăm de treabă. Singur nu aş veni la Dinamo. Ştiu şi eu câte ceva în fotbal. Am condus zeci de ani, am făcut două legi în această ţară. Trebuie căutaţi oameni care au făcut ceva", a declarat Dumitru Dragomir la Pro X.

Dragomir nu mai este implicat în sport din 2013 

Dumitru Dragomir a fost preşedintele LPF în perioada 1996-2013. În urmă cu şase ani a pierdut alegerile la funcţia de preşedinte în faţa lui Gino Iorgulescu. Eşecul în faţa actualului conducător LPF l-a determinat pe Dragomir să se ocupe de afacerile familiei în domeniul construcţiilor. 

 

Afla mai multe despre: dinamodragomiractionar 

viewscnt
Articole similare