Mijlocaşul brazilian al celor de la Ajax Amsterdam, David Neres (23 de ani), a povestit cum a fost trecut pe banca de rezerve de antrenorul său, Erik ten Hag, pentru o glumă considerată lipsă de respect.
David Neres este considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti din lume, cu şapte meciuri meciuri în naţionala de seniori a Braziliei, la doar 22 de ani. Ajax Amsterdam a plătit celor de la Sao Paulo, în 2017, nu mai puţin de 22 de milioane de euro.
A fost în vederea mai multor formaţii din Anglia şi Spania, însă niciodată mutarea nu s-a mai realizat. Poate că la baza acestor eşecuri stă şi caracterul fotbalistului brazilian, superficial, autosuficient şi pus pe glume mai mult decât ar fi cazul
Acesta a povestit în trecut cum a fost scos din primul 11 al celor de la Ajax, pentru două partide, după un dialog cu antrenorul său, Erik ten Hag.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Erik Ten Hag se plângea de părul meu. I-am spus să-şi vadă de părul lui, iar eu o să am grijă de al meu. M-a lăsat pe bancă în următoarele două jocuri", povestea Neres.
În 131 de meciuri pentru Ajax, Neres a marcat 37 de goluri şi a oferit 35 de pase de gol.
Un star de la Ajax, scos din lot după ce a făcut "mişto" de antrenorul său. "S-a plâns de părul meu şi i-am spus să-şi vadă de părul său"
Acelaşi Neres este cel care povestea nonşalant cu câtă uşurinţă a agăţat o fată pe internet, care mai apoi i-a devenit iubită.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Nu a trebuit să fac prea multe pentru a deveni iubita mea. Am văzut-o pe Instagram şi i-am dat un mesaj. Sunt David Neres. Hai la mine! A fost suficient pentru o întâlnire", spunea tânărul "Casanova".
Nu toate au mers bine în dragoste pentru Neres, care este in izvor nesecat de întâmplări. Brazilianul a povestit cum a pedepsit două fete care în trecut i-au respins avansurile.
"Când eram mai mic, făceau glume pe seama mea. Când m-am întors în Brazilia, după cinci ani, le-am dus într-un hotel de cinci stele. Le-am spus că mă duc la toaletă, am luat cheile de la maşină şi am plecat acasă fără să le plătesc camera", istorisea plin de mândrie cel care ar trebui să fie urmaşul lui Neymar în naţionala Braziliei.
Afla mai multe despre: fotbal