Universitatea Craiova se pregăteşte să facă primul transfer pentru noul sezon, unul în care obiectivele sunt cel puţin la fel de îndrăzneţe ca în stagiunea precedentă.
Universitatea Craiova, primul transfer din această vară. Un fundaş central brazilian, favoritul oltenilor
Universitatea Craiova se va întări cu un fundaş central. Acesta a ajuns deja în cantonamentul oltenilor din Austria.
Formaţia din Bănie urmează să oficializeze achiziţia lui Raul Silva, un apărător brazilian de 32 de ani, conform Fanatik.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Raul Silva vine la Craiova să umple golul liber lăsat în centrul defensivei de plecarea lui Marius Constantin la FC Argeş.
Pentru acea poziţie din teren, gruparea pregătită de Laszlo Balint îi mai are în lot pe fundaşii Paul Papp, Valerică Găman şi Vladimir Screciu.
În ultimul sezon, Raul Silva a evoluat la Estoril, unde a fost împrumutat de Braga. La cea din urmă formaţie era legitimat din 2017 şi a avut cea mai bună perioadă a carierei.
Timp de un an şi jumătate, între iunie 2018 şi decembrie 2019, brazilianul a avut o cotă de cinci milioane de euro, conform transfermarkt.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Din acel moment, Rafa Silva a avut o traiectorie regresivă în carieră până a ajuns să fie liber de contract şi cu o cotă de un milion de euro.
Brazilanul va fi prima întărire a Universităţii Craiova din această vară, după ce de-a lungul sezonului trecut a evoluat în 19 partide, în toate competiţiile. A marcat şi două goluri.
- Citește și
- OFICIAL | Farul Constanţa a transferat un internaţional cu peste de 30 selecţii. Durata contractului şi postul pe care va juca
- Adi Mutu vrea să transfere doi jucători de la Dinamo! Pe cine a pus ochii ”Briliantul”
- Daniel Popa, revenire de senzaţie în Liga 1! Românul se întoarce din Coreea de Sud după doar trei luni