You are here:

UPDATE | Acum e oficial! Laszlo Sepsi a revenit în România. Cu ce echipă a semnat

UPDATE | Acum e oficial! Laszlo Sepsi a revenit în România. Cu ce echipă a semnat

Liga 2

Comentarii

UPDATE 28.08, ora 13:30 | U Cluj a anunţat prin intermediul paginii oficiale de Facebook transferul lui Laszlo Sepsi, fost jucător la Nurnberg, Benfica sau CFR Cluj.

Fundaşul stânga Laszlo Sepsi, ultima oară în Germania, la FC Nurnberg, a ajuns la un acord cu divizionara secundă Universitatea Cluj, informează presa locală.

Conform cjsport.ro, Sepsi s-a înţeles cu echipa ardeleană, iar miercuri s-a pregătit sub comanda lui Adrian Falub. Fostul internaţional mai trebuie doar să semneze contractul.

Sepsi s-a pregătit cu U Cluj şi în urmă cu aproximativ o lună, însă în paralel a încercat să îşi găsească echipă în străinătate. Nu a reuşit, însă, astfel că a revenit în ţară şi va evolua pentru U Cluj, echipă care îşi propune promovarea în Liga 1.

Ajuns la 31 de ani, Laszlo Sepsi are o cotă de piaţă de 300.000 de euro. El şi-a început cariera la Gaz Metan, apoi a mai jucat la Rennes B, Gloria Bistriţa, Benfica, Racing Santander, Poli Timişoara, CFR Cluj, ASA Târgu Mureş, iar ultima oară la FC Nurnberg, pentru care a adunat 53 de meciuri în ultimii trei ani.

2,5 milioane de euro valora Sepsi în urmă cu zece ani, în perioada în care se afla la Benfica

4 selecţii are Sepsi la echipa naţională a României

Afla mai multe despre: sepsiromaniau cluj 

viewscnt
Articole similare