Revenit după o accidentare complicată ce l-a ţinut departe de gazon în ultimele şapte luni, Zlatan Ibrahimovic (36 ani) este în lotul lui Manchester United pentru meciul de Liga Campionilor cu Basel. Partida poate fi urmărită în exclusivitate pe platforma telekomtv.ro, de la ora 21:45.
"Diavolii" sunt calificaţi deja în faza optimilor de finală, în vreme ce Basel duce o luptă de la distanţă cu ŢSKA Moscova pentru locul 2.
Jose Mourinho l-a folosit pe Ibra în meciul de campionat cu Newcastle, câştigat de echipa sa cu 4-1, iar suedezul a fost aproape de a marca aşa cum ştie el cel mai bine să o facă: dintr-o foarfecă spectaculoasă.
"Am avut vreo emoţie în privinţa revenirii pe teren? Nu! Leii nu se recuperează ca oamenii! M-am antrenat din greu, m-am sacrificat enorm. În mintea mea jucam deja, iar genunchiul doar trebuia să mă urmeze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu a fost uşor, mai ales în cazul meu pentru că eram în cea mai bună formă! M-am accidentat şi de la o zi la alta nu mai puteam face nimic. Nu a fost ca şi cum am plecat în vacanţă, deci nu a fost uşor", a declarat Zlatan Ibrahimovic după meciul cu Newcastle.
Lupta cu recordurile
Cei de la UEFA au săpat adânc în statistici şi au găsit recordurile pe care Zlatan încă le mai poate doborî până în momentul retragerii din activitate. Precedentul său meci în Liga Campionilor a fost unul de tristă amintire: 0-1 cu Manchester City în urmă cu 18 luni, rezultat ce a culminat cu eliminarea lui PSG din competiţie.
STATISTICILE LUI IBRA ÎN CUPELE EUROPENE
Prezenţe în UEFA Champions League: 119 (locul 11, la egalitate cu Lionel Messi)
Goluri în UEFA Champions League: 48 (locul 7, la egalitate cu Andriy Shevchenko)
Prezenţe în cupele europene: 139 (locul 21, la egalitate cu Andrea Pirlo)
Goluri în cupele europene: 56 (locul 10, la egalitate cu Eusébio)
Sezonul cu cele mai multe goluri în cupele europene: 10 (pentru PSG, 2013/14)
Ibra poate detrona trei recorduri de longevitate: Paolo Maldini este cel mai vârstnic jucător care a marcat într-o finală de Liga Campionilor (36 ani şi 333 zile), Francesco Totti, care a înscris în orice fază principală a competiţiei (38 ani şi 59 zile), iar Manfred Burgsmüller, care a punctat într-un meci din cupele europene (38 ani şi 298 zile).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ibrahimovic este deja singurul jucător din istorie care a marcat pentru şase cluburi diferite în Liga Campionilor. Se poate remarca şi în mod negativ însă. În prezent se află la egalitate cu Edgar Davids în topul celor mai eliminaţi jucători din competiţie, fiecare încasând câte patru cartonaşe roşii.
Afla mai multe despre: manchester united, zlatan ibrahimovic, liga campionilor, basel