Diego Fabbrini n-a venit, la finalul sezonului trecut, la Dinamo, dar poate ajunge în această vară. Mijlocaşul italian nu s-a adaptat la ŢSKA şi vrea să revină în România. ”Câinii” ar putea profita de situaţia italianului şi s-ar putea alege cu un fotbalist excelent într-o perioadă extrem de grea.
Fabbrini a jucat doar cinci meciuri pentru ŢSKA Sofia şi nu a reuşit nimic notabil pentru formaţia din Bulgaria. Florin Manea, impresarul jucătorului, a explicat că Fabbrini nu s-a adaptat la Sofia şi vrea să-şi rezilieze înţelegerea.
”Diego Fabbrini nu se simte bine în Bulgaria şi dorim să reziliem zilele acestea contractul cu TSKA. După vom vedea unde va merge. Important este că el nu mai vrea să stea la Sofia”, a spus Florin Manea, impresarul lui Fabbrini, citat de doardinamo.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
DORIT DE DINAMO, A ALES ŢSKA
La finalul sezonului trecut, Fabbrini a negociat şi a fost foarte aproape să semneze cu Dinamo. Jucătorul a preferat însă, în ultima clipă, să dea curs ofertei venite de la Sofia, iar Mircea Rednic, la acea vreme antrenorul ”câinilor”, l-a criticat dur pe jucător.
"Să se ducă unde vrea, dar nu e corect. Dar când ai o discuţie şi ceri contractul şi ţi se trimite contractul şi după nu mai semenzi şi foloseşti contractul ca licitaţie, să fie sănătos. Un jucător care face licitaţie mie nu îmi place. Poate el să fie Fabrini, să o frece p-acolo pe la mijlocul terenului, găsim. La 8 mii pe lună găsim jucători mult mai buni", a mai spus Mircea Rednic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.