Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, şi-a amintit de perioada petrecută la naţionala României, cu care ar fi vrut să fie prezent la un Campionat Mondial. De asemenea, a anunţat că a refuzat două oferte.
Victor Piţurcă, despre echipa naţională
”Visul meu este să duc naţionala la un Mondial. Dacă ar fi să mă mai întorc, asta mi-aş dori foarte mult. După ce am reuşit trei calificări la Campionatul European, ăsta este visul meu. Să duc naţionala la un Mondial. Nu are treabă cu actuala conducere a FRF, dacă ar fi să mă întorc. La echipa naţională vii pentru fotbalul românesc, vii pentru echipa naţională”, a declarat Victor Piţurcă, într-un interviu pentru AntenaSport, difuzat în emisiunea AS.ro LIVE.
Fostul selecţioner a exclus o revenire acum la echipa naţională: ”În momentul de faţă nu aş accepta să preiau naţionala. Îmi este dor să antrenez normal. Sunt încă tânăr şi cred că mai pot antrena mult timp. Aş accepta şi o echipă naţională, dar nu orice fel de naţională.
Am avut două oferte de a prelua naţionale, dar am refuzat. Şi la echipa naţională m-am săturat să fiu outsider. Tot timpul, cât am fost la naţională, nu am fost favoriţi niciodată”, a mai spus Piţurcă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: victor piturca, echipa nationala, romania