Deian Sorescu (22 de ani), căpitanul lui Dinamo din partida cu Hermannstadt, a reacţionat la finalul victoriei obţinute în deplasare, 2-0 cu echipa din Sibiu.
Deian Sorescu, după victoria cu Hermannstadt: "Nu ştiu dacă să zâmbesc sau să plâng! Nu ştiu cât vom mai rezista!"
Dinamo a câştigat cu 2-0 meciul jucat împotriva lui Hermannstadt, partidă disputată pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş, iar Deian Sorescu a avut o contribuţie importantă la primul gol al "câinilor", marcat de Diego Fabbrini. La finalul partidei, căpitanul lui Dinamo a spus că nu ştie dacă să zâmbească sau să plângă după acest succes, la câte probleme sunt la Dinamo.
"Nu ştiu dacă să zâmbesc sau să plâng, dar mă bucur pentru echipă, pentru că dăm dovadă în continuare că suntem o echipă, suntem un grup puternic. Dar aşa cum am mai spus-o de multe ori, nu ştiu cât vom mai rezista. Noi încercăm să ne facem treaba pe teren şi acest lucru se vede. Avem foarte multe probleme, pe zi ce trece apar altele, datorii tot mai mari şi asta ne apasă. Dar arătăm în continuare pe teren că suntem un grup puternic şi sper să o ţinem tot aşa, cât vom mai fi aici", a spus Deian Sorescu, după meci.
Sorescu nu va încerca să-şi convingă colegii să nu-şi depună memorii ca să devină liberi din cauza întârzierilor mari salariale: "(n.r. - Vei încerca să îi convingi pe colegi să nu îşi depună memorii?) Nu voi face asta. Din postură de căpitan voi încerca să îi motivez şi să îi ţin concentraţi, dar fiecare îşi decide soarta. Fiecare trebuie să răspundă pentru el şi să îşi decidă viitorul", a mai spus Deian Sorescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Hermannstadt - Dinamo 0-2, în Liga 1
Dinamo a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.
Au marcat Fabbrini ’30 şi Nemec ‘33
Hermannstadt: Figueiredo – Al. Vodă (Sîntean ’46), I. Stoica, Viera (Alhassan ’46) – P. Petrescu (Măţel ’75), Dâlbea, Addae – Mayoral, Karanovic (Aralica ’75), Jo Santos (Buzan ’46). Antrenor: Ruben Albes
Dinamo: M. Eşanu – Sorescu, Bejan, Ehmann, A. Radu – Răuţă, V. Achim (Blejdea ’55), P. Anton (Gol ’81) – D. Fabbrini, A. Nemec (Borcea ’88), A. Bani (Mihaiu ’82). Antrenor: Ionel Gane
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: deian sorescu, dinamo, liga 1