FC Barcelona a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (3-1), formaţia Villarreal, în etapa a XXXIV-a a campionatului spaniol de fotbal LaLiga.
Ultima reuşită a partidei, cea a lui Ansu Fati din minutul 87, reprezintă golul cu numărul 9.000 din istoria FC Barcelona, în toate competiţiile, potrivit site-ului oficial al catalanilor.
Roma Forns a marcat primul gol oficial al Barcelonei, la 5 aprilie 1909, în meciul din semifinalele campionatului Spaniei, pierdut cu 2-3 în faţa echipei Espanol Madrid.
Din cele 9.000 de reuşite, 630 au fost marcate de Messi, ceea ce reprezintă o proporţie de şapte la sută.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot duminică, în acelaşi meci, Luis Suarez a marcat golul său numărul 194 în tricoul catalanilor, egalându-l pe fostul internaţional maghiar Laszlo Kubala. Doar Cesar, 232, şi Messi au marcat mai mult pentru echipa blaugrana.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.