You are here:

VIDEO | Anunţ trist făcut de George Ţucudean: "Mă gândesc să mă las". Atacantul de 28 de ani a dezvăluit ce probleme are

VIDEO | Anunţ trist făcut de George Ţucudean: "Mă gândesc să mă las". Atacantul de 28 de ani a dezvăluit ce probleme are

Fotbal intern

Comentarii

Atacantul echipei CFR Cluj, George Ţucudean (28 de ani), a dezvăluit, sâmbătă seară, că se gândeşte să se retragă din fotbal, din cauza problemelor la inimă, în urma cărora a suferit deja două intervenţii chirurgicale.

"(n.r. - Cum a fost această perioadă pentru tine?) E ca şi cum întrebi cum e un om care... Nu neapărat că se crede bolnav, are ceva şi îl macină nişte gânduri. M-am gândit că pot să mă las, mă gândesc în continuare... Sunt nişte probleme... Nu e problemă la genunchi sau ceva, e problemă la inimă. M-au asigurat că nu o să păţesc nimic, am făcut a doua intervenţie, mi-am revenit destul de bine, în zece zile am început efortul, am făcut pregătire cu preparatorul fizic, separat câteva zile, nu am avut nicio problemă, am intrat la antrenament foarte bine cu ei şi mă bucur că am ajuns aproape la acelaşi nivel ca şi ei de pregătire. Îmi lipsesc meciurile, normal, nu am ritm de joc, dar eu zic că m-am descurcat destul de bine pentru un meci. Mai ales că am intrat cu Maccabi şi a fost un ritm foarte ridicat acolo. Şi m-am simţit bine şi acolo", a declarat George Ţucudean, la finalul meciului cu Chindia.

George Ţucudean a mărturisit că se simte pregătit să joace şi cu Celtic Glasgow.

"Eu sunt preăgătit, dacă apelează la mine... acum mi-am revenit. Mai am o teamă, dar doctorii m-au asigurat că nu pot să păţesc nimic, aşa că o să contiui.

Este o plăcere să joci astfel de meciuri, să mergi la Glasgow... am fost la 14 sau la 15 ani în probe la Celtic, ştiu că trebuia să rămân acolo, dar trebuia să stau la o familie, pentru că aşa era legea acolo, nu puteam să locuiesc singur, pentru că eram minor. Nu am rămas, a rămas un coleg de-al meu. Este o plăcere să te întorci, ştiu ce bază au. M-am antrenat cu nişte jucători... cu Nakamura, cu Donatti, cu Venegoor of Heselink, Boruc... deci erau jucători care au întâlnit atunci, în optimi de finală sau sferturi, Barcelona. Ştiu ce înseamnă fotbalul de acolo. Vă daţi seama, vor fi 60.000 de spectatori care vor împinge de la spate. Noi trebuie să ne facem jocul nostru. Aţi văzut ce bine am jucat şi cu Maccabi şi cu Astana şi suntem fericiţi că am trecut. Acum rămâne doar să dăm totul pe teren şi vedem ce va fi. În astfel de meciuri nu ai decât să joci şi să dai totul. Nu cred că va fi nimeni supărat după meci, atâta timp cât se va dărui", a mai spus Ţucudean.

CFR Cluj a învins cu 4-1 Chindia Târgovişte, revenind de la 0-1

Cât despre meciul cu Chindia: "Mă bucur că am ajuns bine fizic la partida asta, pentru că am rămas puţin în urmă. Şi e bine că am revenit cu victorie. Şi cu gol. Eu ştiu că am atins-o, dar cred că a atins-o şi el la faza aia.

Ştiam ce ne aşteaptă, am văzut trei meciuri de-ale lor şi nu cedează niciodată. Au jucat până la final fiecare meci, şi-au dorit victoria. Este o echipă care m-a impresionat, sincer, îşi dă viaţa pe teren.

Ne-au surprins puţin la început, am avut şi puţin ghinion. Ei au avut noroc, au centrat cu piciorul stâng de acolo, nu au fost atenţi cei din careu... Dar ne-am montat foarte bine la pauză, ne-a certat puţin antrenorul şi ne-am revenit", a adăugat Ţucudean.

Afla mai multe despre: tucudean 

viewscnt
Articole similare