FCSB a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-1 (1-1), echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a doua a play-off-ului Ligii I.
În urma acestui rezultat, FCSB urcă de pe locul 5 pe locul 2, la trei puncte de liderul CFR Cluj, care va evolua, luni, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş, în această etapă. Partida s-a disputat fără spectatori, ca măsură de protecţie împotriva extinderii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus.
La finalul jocului, Bărbuţ, marcatorul Craiovei a explicat: ”După 2-1 ne-am desfăcut, am atacat şi e normal că ne-au prins pe contraatac. Nu avem nicio scuză, trebuie să jucăm, să ne antrenăm şi să câştigăm următoarele meciuri. Am venit încrezători aici, cred că am mers destul de bine până la golul de 2-1. Apoi am ieşit la joc mai mult şi ne-au prins. Nu cred eu că am făcut un meci foarte rău, mai ales în prima repriză. Nu ne gândim la titlu deocamdată, ne gândim la următorul meci. N-am câştigat aici, ne doream şi noi, s-a întâmplat, dar sper eu ca meciul următor să-l câştigăm pe teren propriu” a declarat fotbalistul oltenilor la finalul partidei de pe Arena Naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bărbuţ