FCSB a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I. A fost ultima partidă din 2019 din primul eşalon.
”Cred că a văzut toată lumea ce a fost. Din punctul meu de vedere, am început bine prima repriză, după aceea am cedat puţin jocul şi am făcut două greşeli colective şi asta ne-a demoralizat” a spus Bogdan Vătăjelu, după meci.
”A doua repriză am ieşit mult mai motivaţi de la cabine, pentru că nu mai aveam ce pierde, deja era 2-0. Şi aşa am mai avut probleme, dar cred că am fost mult mai bine în a doua repriză şi cred că meritam să marcăm un gol. Dacă vii în deplasare şi nu joci şi nu iei puncte e foarte greu să te baţi opentru titlu. Mai avem de muncă, mai sunt multe chestii de pus la punct şi sper ca de anul viitor să le punem la punct şi să fiom mult mai bine. Se pare că în deplasare suntem mai timizi, chiar dacă avem ocazii nu reuşim să marcăm” a continuat internaţionalul Craiovei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”M-am întors pentru că sincer a fost singura opţiune. Am luat această decizie, nu am să o regret. M-aş bucura dacă aş rămâne pe bancă jumătate din meciuri şi am câştiga titlul” a încheiat Bogdan Vătăjelu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vătăjelu