Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susţinut, astăzi, o conferinţă de presă în care a precizat noile măsuri aduse pentru relaxarea activităţilor sportive în România, în special condiţiile în care se pot relua competiţiile oficiale.
Cel mai arzător subiect al conferinţei de presă a fost campionatul de fotbal. Se reia Liga 1? Dacă da, în ce condiţii? Şi poate cea mai dificilă întrebare a fost: "Ce se întâmplă dacă unul dintre fotbalişti va fi depistat pozitiv cu COVID-19". Au existat voci în fotalul românesc care au susţinut că s-ar impune sancţiuni drastice, cum ar fi amenzi usturătoare, depunctări, chiar eliminarea din competiţie. Ministrul Ionuţ Stroe a declarat că forul de care este responsabil este pregătit să aplice legile şi protocoalele, ca la carte, indiferent de situaţie. Celelalte decizii, privind sancţiunile sportive, aparţine în exclusivitate celor de la FRF şi LPF.
"(Ce se întâmplă dacă un jucător are COVID-19?) Se aplică legile şi protocoalele valabile şi descrise în acest moment. Virusul nu face diferenţe între jucători şi cetăţenii de rând. Sancţiuni, reprogramări de meciuri, am văzut această discuţie. Acestea aparţin în exclusivitate organizatorului de competiţii, LPF sau FRF. E decizia lor, sunt regulamentele lor interne, ei stabilesc. (Sunteţi conştient că aceste măsuri ar putea duce la oprirea competiţiei?) Da, şi LPF şi FRF ! Aceste măsuri, chiar dacă par restrictive, nu fac altceva decât să securizeze sănătatea sportivilor. După modelul în care treptat am reluat şi relaxat măsurile în zona sportivă, eu sunt optimist. Accesul spectatorilor e în directă relaţie cu evoluţia pandemiei. Dacă vom avea o evoluţie bună, în sensul diminuării numărul de infectări, nimeni nu e nebun să ţină afară spectatorii", declarat Ionuţ Stroe.
Dacă LPF şi FRF se pun de acord şi îşi asumă toate responsabilităţile, împreună cu cluburile, Liga 1 ar putea reveni pe 13 iunie, atunci când s-a solicitat în actul oficial trimis de FRF şi LPF către MTS.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mts