Fostul mare arbitru român, Cristi Balaj a mărturisit în cadrul emisiunii Sport Center cât de mândru se simţea când oamenii din jur îi greşeau numele şi îi spuneau Balaci în loc de Balaj.
La Sport Center de la Telekom Sport, fostul arbitru internaţional a explicat ce-şi aminteşte legat de cel mai mare fotbalist din istoria Universităţii Craiova, Ilie Balaci: ”Ilie Balaci mi-a marcat copilăria. Eram fericit, eram bucuros când oamenii îmi greşeau numele. Nu-i contraziceam, nu încercam să-i corectez, ba chiar eram mândru. Ei credeau că numele meu este identic cu al lui Balaci. Am început să joc fotbal şi datorită lui, ţin minte cum îl urmăream. N-o să uit nici meciul în care s-a accidentat, în primăvara anului 84. Eram la meci, la tribuna I, accidentarea a fost la tribuna II. L-am văzut prăbuşit în urma unei intrări, dar nu ştiu dacă a fost faultat sau nu. Cert e că acea intrare a produs repercusiuni” a spus Balaj la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi balaj, ilie balaci