Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de deţinătoarea Ligii Campionilor, Vipers Kristiansand, scor 35-29 (15-15), în etapa a VI-a din grupa A a Ligii Campionilor.
Este primul eşec în grupă pentru CSM Bucureşti. Neagu a marcat 10 goluri şi a adunat 950 în competiţie.
Principalele marcatoare pentru CSM au fost Neagu 10 goluri, Arntzen 5, Dembele 5, iar de la Vipers s-a remarcat Jerabkova 11 reuşite.
În grupă s-a mai jucat sâmbătă meciul dintre Banik Most - FTC Budapesta, scor 27-46, iar celelalte dispute vor avea loc duminică, între Odense - SG BBM Bietigheim şi Krim Ljubljana - Brest Bretagne.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CSM Bucureşti rămâne cu 9 puncte după şase etape, în Top 3 al clasamentului grupei A.
În primele dispute ale grupei, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 30-28 cu Krim Ljubljana, 33-26 cu Brest Bretagne Handball, 28-28 cu SG BBM Bietigheim, 31-27 cu Odense Handold şi 40-25 cu DHK Banik Most.
Liga Campionilor se întrerupe pentru Campionatul European de luna viitoare, astfel că următoarea partidă pentru CSM Bucureşti va avea loc în 4 decembrie, pe teren propriu, cu FTC Budapesta.
Liderul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a început stagiunea în Liga Campionilor, de pe locul 3 al clasamentului golgeterilor all-time, cu 910 reuşite, după Anita Gorbicz (1016 goluri) şi Jovanka Radicevic (978). După şase etape, Neagu a adunat 950 goluri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În grupa B din Liga Campionilor joacă şi campioana Rapid Bucureşti, neînvinsă după cinci etape.
Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.
Afla mai multe despre: csm bucuresti