Daniel Pancu a anunţat că a făcut demersuri pentru a obţine cetăţenia turcă. Motivul pentru care actualul antrenor al Rapidului recurge la această decizie este că astfel, pe viitor, ar putea antrena în ligile inferioare din Turcia.
"Pancone" spune că i s-a mai ivit această oportunitate în trecut, dar a refuzat: ”Turcia este a doua mea casă şi chiar am făcut demersuri pentru a obţine cetăţenia, pentru că am mai mult de 5 ani jucaţi în Turcia. Mi s-a mai oferit această şansă când am jucat la Bursaspor, am refuzat atunci din motive pe care nu mi le mai amintesc, dar acum voi profita de ocazie pentru că sunt nişte oportunităţi” a explicat Pancu. ”În liga a doua sau a treia din Turcia nu pot antrena străinii, dar cu paşaport turcesc se poate. Deocamdată planul meu este legat de Rapid, sper să antrenez cât mai mult la Rapid, să ne îndeplinim cât mai repede obiectivele şi să ajungem în Liga I, acolo unde ne este locul” a mai adăugat actualul antrenor al Rapidului.
Fost jucător în Turcia la Beşiktaş, Pancu s-a întâlnit în cantonamentul efectuat de echipa sa în această zonă cu Bulent Korkmaz, fost internaţional turc şi coechipier cu Daniel Pancu: ”Nu s-a mirat că antrenez în Liga a treia, pentru că ştia situaţia Rapidului, ştia că sunt la început. La finalul meciului m-a felicitat şi a zis că Rapidul nu a arătat în niciun caz a echipă de liga a treia” a mai spus Daniel Pancu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel pancu