You are here:

VIDEO | De neoprit! Cristiano Ronaldo a reuşit cel mai rapid gol din carieră în Liga Campionilor

VIDEO | De neoprit! Cristiano Ronaldo a reuşit cel mai rapid gol din carieră în Liga Campionilor
Comentarii

UPDATE: Real Madrid a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), pe Juventus Torino, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Cristiano Ronaldo, autor al celui mai rapid gol al carierei în Liga Campionilor, în momentul deschiderii scorului, a mai marcat o dată în partea secundă, iar Marcelo a punctat şi el.

Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a stabilit un nou record, de această dată pe plan individual, după ce a înscris în debutul întâlnirii cu Juventus Torino, din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Golul lui Cristiano Ronaldo a fost cel mai rapid din întreaga sa carieră, în Liga Campionilor. El a marcat după doar două minute şi 47 de secunde. Portughezul l-a învins pe Buffon după ce a reluat de la prima bară, cu exteriorul, o pasă primită de la Isco, din stânga. A fost golul cu numărul 118 al lui Cristiano Ronaldo, în Liga Campionilor, şi al 13-lea în această ediţie a competiţiei.

Atacantul în vârstă de 33 de ani a stabilit, totodată, un nou record de goluri consecutive în Ligă, zece.

De altfel, Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din primele cinci campionate ale Europei, cu 38 de goluri înscrise în toate competiţiile. Portughezul l-a devansat pe Mohamed Salah, care are 37 de goluri.

Afla mai multe despre: ronaldomadridtorino 

viewscnt
Articole similare