FCSB s-a impus cu 3-0 în derby-ul cu Dinamo şi a făcut un pas uriaş către finala Cupei României. Adi Popa, Darius Olaru şi Cristian Dumitru au marcat golurile victoriei pentru vicecampioana României.
Deşi a fost trimis în şomaj tehnic de Gigi Becali şi exclus în nenumărate rânduri din lot, Adi Popa a ţinut să-i dedice golul patronului de la FCSB.
"Mă bucur foarte mult, pentru că Dinamo era printre puţinele echipe din Liga I împotriva căreia nu marcasem. Nu aveam niciun gol în derby şi mă bucur foarte mult. Vin după o perioadă foarte grea şi acest gol mă ajută foarte mult pentru viitor, contează pentru moralul meu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă, tuturor celor care mi-au trimis mesaje acum şi nu am apucat să le răspund şi sper să apuc să le răspund, pentru că am primit foarte multe. Vreau să îi dedic golul domnului Becali, am înţeles că este ziua dânsului. Sper că i-am făcut seara mai frumoasă. Nu am nimic de demonstrat nimănui. Mi-am arătat mie, prietenilor şi familiei că sunt un fotbalist profesionist şi atâta tot.
Nu o să o mai prind finala Cupei României. Eu mai am patru zile de contract şi sunt liber. Depinde de mister dacă voi juca luni, dacă nu, acesta a fost ultimul meci şi mă bucur dacă am terminat cu gol" , a declarat Adi Popa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.