Atacantul echipei FC Viitorul, Denis Drăguş, a fost eliminat pe finalul primei reprize a meciului cu Poli Iaşi, de la Ovidiu, după ce a primit două cartonaşe galbene în decurs de trei minute.
În minutul 41, Drăguş a primit cartonaş galben pentru o intrare cu talpa asupra lui Gabriel Bosoi, intervenţie pentru care atacantul Viitorului ar fi putut primi chiar şi "roşu" direct.
Drăguş avea să fie eliminat, până la urmă, trei minute mai târziu, pentru o simulare copilărească în suprafaţa de pedeapsă. Atacantul de 19 ani şi-a agăţat piciorul de acelaşi Bosoi, iar Marius Avram nu doar că nu a acordat lovitură de la 11 metri, ci i-a arătat lui Drăguş al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gestul lui Drăguş l-a scos din sărite şi pe Gheorghe Hagi, care a gesticulat furios pe margine, în momentul în care elevul său a părăsit terenul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.