Relaţia dintre Simona Halep şi Sorana Cîrstea nu a fost niciodată una apropiată, iar fostul antrenor al Soranei, Marius Comănescu a oferit mai multe detalii despre cum se înţeleg cele două.
Halep nu a fost niciodată prietenă cu Sorana Cîrstea, chiar dacă au făcut echipă de multe ori la Fed Cup. S-a speculat chiar că din cauza Simonei, Sorana s-a retras definitiv din echipa de Fed Cup. S-a scris chiar despre momente tensionate între cele două. Unul din primăvara lui 2018, atunci când Sorana ar fi susţinut că Segărceanu a fost influenţat să o folosească pe Begu în locul ei, ca racheta a doua, deşi avea clasare mai bună.
"Sunt două jucătoare care nu sunt prietene şi chestia asta se speculează. Două jucătoare marcante din tenis. Ce înseamnă să nu fi prieten? Înseamnă să te respecţi pur şi simplu ca jucător şi să nu te vezi, să te saluţi, poate schimbi două vorbe în viteză, dar nu îţi faci confidenţe, nu te duci împreună la diverse activităţi", a declarat Marius Comănescu pentru Telekom Sport.
Un alt moment care a dat naştere speculaţiilor a fost şi cel când Sorana a declarat, în februarie 2018, că echipa de Fed Cup nu stă în Simona Halep. Atunci Halep nu a jucat împotriva Canadei, fiind însă prezentă în tribunele Sălii Polivalente din Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E o chestie care e normală. Orice om, indiferent de domeniul de activitate, nu poate să fie în relaţie de prietenie cu toată lumea. Cât timp există respect şi cred că acest respect există de ambele părţi, nu cred că e o problemă dacă nu sunt prietene", a mai spus Comănescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.