Cosmin Contra îl contrazice pe Dan Nistor şi spune că plecarea fotbalistului de la Dinamo nu a fost generată de un conflict apărut între mijlocaş şi stafful câinilor.
Nistor a părăsit-o pe Dinamo în vara anului 2017, pe vremea când Cosmin Contra era antrenor al câinilor. S-a vorbit atunci despre o ruptură între cei doi. La un an şi jumătate de la acel episod selecţionerul lămureşte lucrurile.
"Nu a existat niciun conflict între mine şi Dan Nistor, chiar dacă eu am citit un interviu cu el. Se înşală când spune că nu se înţelegea cu un anumit om din staff-ul meu. Aceste zvonuri nu fac bine nimănui. Nu a fost niciun conflict, ci o decizie pe care eu am luat-o când a fost vorba de o ofertă din partea CFR-ului pentru un schimb de jucători. Cred că a fost o schimbare bună pentru toată lumea. Apoi lucrurile nu au fost bune şi Nistor a revenit la Dinamo. Dan Nistor e un jucător care întotdeauna poate fi în antenţia echipei naţionale" a precizat Cosmin Contra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cosmin Contra a stat cu ochii pe Dinamo în acest cantonament al iernii. Şi ştie de ce are nevoie noua echipă pe care Rednic o construieşte în Ştefan cel Mare.
"Sunt jucători tineri care sunt în atenţia echipei naţionale de tineret şi vreau să-i urmăresc. Cred că toată lumea vede că deocamdată lucrurile nu merg bine la Dinamo, dar cu experienţa lui Mircea Rednic cred că pot face ceva pe viitor. Să vedem dacă este lăsat şi au răbdare cu acest proiect", a spus Contra despre ce se întâmplă acum la Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, contra, dan nistor