Ziua Naţională, sărbătoarea tuturor românilor, a fost pentru fotbalişti un moment în care dorul de ţară şi de cei dragi a căpătat cu totul şi cu totul alte dimensiuni. La mii de kilometri distanţă, Contra şi Rădoi resimţeau mai mult ca oricând lipsa celor dragi.
"Întotdeauna mi-a lipsit familia lăsată la Timişoara. Au fost momente în care am simţit lucrul ăsta, pentru că l-am avut bolnav pe tata mult timp şi nu am putut să fiu alături de el. Când am avut două zile libere, întotdeauna mă duceam în vizită la Timişoara şi stăteam cu el. Dar este unul dintre lucrurile pe care le regret cel mai tare, că nu am putut să fiu alături de el în multe momente" , a declarat selecţionerul Cosmin Contra.
"A fost destul de greu, dar ştiam că nu aveam încotro. 1 Decembrie, de cele mai multe ori, chiar dacă aveam antrenament, sărbătoream cu mâncare tradiţională, ne întâlneam toţi românii la cineva acasă şi sărbătoream cu toţii, chiar dacă era foarte cald sau chiar dacă veneam de la antrenament, ne aduceam aminte şi nu am uitat niciodată sărbătorile astea" , a spus Mirel Rădoi.
"Îmi lipsesc oamenii alături de care am crescut. Bunicii şi mătuşa stau în România, prietenii cu care am copilărit, cu care am jucat fotbal. Când mă duc acasă la Brăila şi mă recunosc oamenii pe stradă, nu prea îmi place, pentru că vreau să fiu nimeni pe stradă, un om normal, dar, dacă mă duc la Brăila, şi mă recunosc oamenii mă bucur. Acolo sunt eu, acolo m-am născut, sunt omul de acolo, din Brăila" , a declarat Alexandru Chipciu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, cosmin contra, chipciu