You are here:

VIDEO | Finala Cupei României s-ar putea disputa cu spectatori. Care este principala teamă a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu

VIDEO | Finala Cupei României s-ar putea disputa cu spectatori. Care este principala teamă a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu

Cupa României

Comentarii

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a confirmat că finala Cupei României s-ar putea disputa cu spectatori în tribune. FCSB - Dinamo şi Sepsi - Poli Iaşi vor fi meciurile din semifinalele competiţiei.

”Da, până atunci ceea ce ne dorim ca federaţie e să vedem spectatorii mai devreme de 22 iulie” , a explicat Răzvan Burleanu, marţi.

”Am avut două obiective ca federaţie în această întâlnire. Primul obiectiv e ca din 15 iunie să putem să redeschidem bazele sportive din România, fie cele private, fie cele publice, să putem să ne reluăm antrenamentele la nivel amator, atât la nivel de seniori, cât şi la copii şi juniori. Cel de-al doilea obiectiv a fost să putem să permitem accesul a până în 10% a spectatorilor pe stadioane la meciurile de fotbal din România” mărturisit preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Finala Cupei României din acest an ar trebui să se dispute la Craiova, pe arena “Ion Oblemenco”: ”Dacă li se va permite accesul suporterilor pe stadion, cel puţin în aceste etape pe care le-am lucrat, atunci cu siguranţă ne dorim să ne întoarcem la Craiova. S-a interpretat greşit că FRF este împotriva revenirii suporterilor pe stadion. Au fost foarte mult discuţii şi anume că 500 de spectatori ar trebui să fie pe stadion. Nu susţinem ca 500 de spectatori, ci până la 10% din capacitatea stadionului, cu un protocol foarte bine stabilit. La fiecare loc ocupat, vei avea 12 locuri lăsate libere. Biletul nu va mai putea fi achiziţionat de la stadion, ci va fi achiziţionat doar online şi vom apela la această variantă, print at home” a mai declarat preşedintele FRF.

Burleanu se teme în schimb de posibilitatea ca mulţi dintre jucători, nepregătiţi încă la capacitate maximă, să se accidenteze: ”Solicitarea noastră a fost ca din 15 iunie să permitem antrenamentele colective, atât la nivel de copii şi juniori, cât şi la nivel de seniori, la fotbal amator. Ne aşteptăm inclusiv la nivelul Ligii I să avem probleme cu accidentările. În momentul de faţă jucătorii au la dispoziţie doar două săptămâni pentru meciuri amicale şi pentru antrenamente colective, ceea ce e prea puţin. Dacă facem o analiză în alte campionate, ne uităm în Feroe care a fost un campionat care a început foarte devreme, vedem foarte multe accidentări”

Afla mai multe despre: finala cupei româniei 

viewscnt
Articole similare