You are here:

VIDEO | Florentin Pera, euforic după victoria împotriva rivalei CSM Bucureşti, în finala Cupei României. "Am arătat că suntem echipa mai bună"

VIDEO | Florentin Pera, euforic după victoria împotriva rivalei CSM Bucureşti, în finala Cupei României. "Am arătat că suntem echipa mai bună"

Handbal

Comentarii

SCM Râmnicu Vâlcea a reuşit un meci fantastic, duminică, la Bucureşti, împotriva rivalei CSM Bucureşti, scor 22-19 şi a pus mâna atât pe trofeul Cupei României, ediţia 2019/2020, cât şi pe cel al Supercupei României, ediţia 2020/2021.

SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat Final Four-ul Cupei României după ce s-a impus în finală împotriva celor de la CSM Bucureşti, scor 22-19, la capătului unui meci plin de emoţie. Vâlcencele au avut, la un moment dat, şi un avans de opt goluri, 15-7, însă CSM Bucureşti a fost foarte aproape de a surmonta acest handicap. Nu avea să reuşească, iar formaţia antrenată de Florentin Pera pleacă la Vâlcea cu două trofee. 

Deoarece nu s-a desemnat o campioană în sezonul trecut, s-a decis ca formaţia care va câştiga Cupa României, să obţină şi trofeul Supercupei României. 

"Inevitabil, atunci când o echipă conduce la opt goluri, intervine şi o anumită relaxare. Este şi normală. Ne-am considerat câştigători încă după prima repriză, însă faptul că am jucat la un nivel extraordinar în prima parte, ne-a dat o oarecare siguranţă în repriza a doua. Într-adevăr, am avut emoţii, însă mă bucur că am găsit cele mai bune soluţii de a duce jocul până la capăt în favoarea noastră. 

Sunt mai multe motive pentru care CSM Bucureşti a revenit în joc. Nu vreau să le discut. Cred că toată lumea handbalului, care a văzut repriza a doua, are răspunsul. Nu vreau să spun mai mult. Nu pot decât să-mi felicit echipa pentru dăruire, abnegaţie, pentru faptul că au luptat împreună, nu au cedat nicio secundă, ne-am bucurat pentru fiecare gol, am arătat ca de fiecare dată ca o familie. Am avut în prima repriză o apărare de fier. Într-adevăr, am pierdut-o pe Maren Ardhal, cartonaş roşu pentru trei eliminări. A fost o pierdere foarte importantă pentru echipa noastră. Cred că puteau şi de la CSM Bucureşti să fie în situaţia ei.

Încă o dată, echipa noastră a demonstrat că este o forţă, o familie şi nu degeaba în ultimele două sezoane am terminat pe locul 1 şi calificările directe în Liga Campionilor. Am arătat că suntem echipa mai bună. Am condus din prima până în ultima secundă. Nu pot să transmit fetelor decât respect, dar să rămână cu picioarele pe pământ", a declarat Florentin Pera, la finalul partidei din Sala Polivalentă "Ioan Kunst-Ghermănescu".

Cristina Neagu a fost golgheterul turneului Final Four, Crina Pintea a fost desemnată cea mai bună apărătoare, Marta Batinovic, cel mai bun portar, iar Marta Lopez, MVP-ul competiţiei.

Afla mai multe despre: handbal 

viewscnt
Articole similare