Steaua s-a distrat în derby-ul etapei din Liga a IV-a şi s-a impus cu 4-0 în meciul cu Rapid II. Înaintea acestei partide, echipa pregătită de Opriţa se afla pe primul loc, iar giuleştenii ocupau poziţia a treia.
"Un meci bun, un meci plăcut, un meci cu ritm. Mă aşteptam să fie un meci cu ritm, mă bucură faptul că ceea ce am gândit, copiii au jucat. Eu ştiam diferenţa, ştiam unde pot să ne suprindă, am luat goluri pe posesia noastră. Dar, cel mai important, copiii pot să înveţe din jocul ăsta şi o simt chiar ei pe teren.
Mă bucură faptul că nu le-a fost frică, au pasat. Noi intrăm cu gândul să jucăm fotbal, în primul rând, pentru că suntem angrenaţi în două competiţii, Liga a IV-a şi campionatul U19. Pe noi ne interesează ca ei să crească, să furnizăm jucători pentru echipa mare, să aibă meciuri de genul acesta, meciuri bune. Şi numai aşa pot creşte valoric şi pot prinde încredere în ei. E normal, tinereţea te trădează mai ales la nivelul ăsta când joci cu jucători cu experienţă, jucători ce au evoluat în Liga I" , a declarat antrenorul celor de la Rapid II, Ştefan Grigorie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.