Ultimul material realizat de UEFA despre Liga Campionilor i-a avut în prim plan pe Ianis şi pe Gheorghe Hagi.
Ianis Hagi a fost titular în premieră în grupele Ligii Campionilor, pe 2 octombrie, în Genk - Napoli, 0-0. În plus, a devenit noul număr 10 al echpei naţionale mare. Cu alte cuvinte, cariera lui se află pe o pantă excelentă.
"Pentru mine personal este cred că cel mai frumos moment de până acum, să joc în cea mai mare competiţie din lume. Şi sper că în continuare voi juca. Şi îmi doresc ca în fiecare an să mă pot să mă lupt cu cei mai buni jucători din lume şi de a juca în Champions League", a declarat Ianis Hagi pentru UEFA.
După aproape 20 de ani, pe tricoul cu numărul 10 al naţionalei va scrie din nou, Hagi. Managerul tehnic de la Viitorul a reproşat după ultima acţiune a naţionalei că nu e respectat acest număr, care l-a făcut pe el celebru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Numărul 10 totdeauna are lucruri pe care nu le gândeşte nici antrenorul, nu poate să le vadă nimeni. Pentru că el e imprevizibil, el are ceva nativ, care s-a născut cu acest lucru. Acesta e rolul unui decar", a declarat Gheorghe Hagi.
Ianis avea doi ani şi jumătate când tatăl său s-a retras din fotbal, de la Galatasaray. Chiar dacă nu l-a văzut jucând, a avut timp să recupereze.
"Nu prea îmi aduc aminte de perioada de când juca fotbal. Dar pot să vă asigur că m-am uitat la toate meciurile lui pe video. Credeţi-mă, toate golurile, pasele de gol... le-am văzut pe toate", a dezvăluit Ianis.
"De la un an, totdeauna i-a plăcut mingea. Nu ştiu de ce, dar a stat lângă ea şi tot timpul i-a plăcut. S-a jucat şi a crescut lângă ea. A fost atât de uşor cu el...", a povestit Gheorghe Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Regele fotbalului românesc a spus întotdeauna că Ianis e diferit de el, ca fotbalist, chiar dacă a ajuns să poarte acelaşi tricou. Ianis s-a convins şi el că aşa este.
"Joc pe aceeaşi poziţie ca el, dar ca stil de joc, suntem puţin diferiţi. El era un număr 10 mult mai rapid, dribla mult mai mult. Eu sunt un număr 10 creativ, care creează foarte mult pentru colegi", a declarat Ianis.
Chiar dacă sunt diferiţi ca joc există şi asemănări între fiul şi tatăl Hagi.
"Cred că ambiţia mea contează cel mai mult în sport, nu numai în fotbal. Asta mi-a transmis-o el - că poţi să ai cel mai mare talent de pe lume, atâta timp cât nu ai ambiţia să fii cel mai bun şi să munceşti zi de zi să devii mai bun, talentul este degeaba", a mai spus Ianis.
Afla mai multe despre: hagi, ianis, liga campionilor, genk