Deşi a reuşise să revină de la 2-0, Poli Iaşi a capitulat în faţa celor de la FC Viitorul după loviturile de la 11 metri. N'Dongala (Poli Iaşi) a ratat la executarea loviturilor de departajare, iar fotbaliştii pregătiţi de Gică Hagi s-au impus cu 5-3.
„Mă bucur că a fost un meci spectaculos, sunt dezamăgit că n-am reuşit să mergem mai departe. Până la urmă, acesta e fotbalul. Am văzut la echipa mea determinarea cu care noi eram obişnuiţi. Am văzut atitudine, am văzut jucători care şi-au dorit, chiar dacă am rămas în inferioritate”, a spus Flavius Stoican la Telekom Sport.
Despre Patrick Petre: „Am câştigat un jucător, Patrick Petre, nu cum spunea cineva pe aici într-un ziar local care încearcă de dezinformeze opinia publică, că Petre joacă doar că eu îl cunosc pe tatăl lui. Patrick Petre joacă pentru că e un tânăr talent, iar eu am grijă de astfel de oameni. Am grijă pentru că şi de mine a avut grijă Ilie Balaci”, a mai spus antrenorul ieseşilor.
„Cred că este cel mai urât meci din viaţa mea. Să alergi 120 de minute, apoi să pierzi la penalty-uri este foarte dezamăgitor. Că a ratat N'Dongala, nu este nicio problemă, îl susţinem, sperăm ca la meciul la meciul următor, cu Craiova, să învingem şi să trecem de acestă pasă proastă.
Suntem într-o reală criză de rezultate, dar ca joc, facem un joc frumos. Până la acel cartonaş roşu nu ştiu de câte ori au ieşit din jumătatea lor”, a spus Patrick Petre la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa romaniei,