Laszlo Balint (41 de ani), antrenorul UTA-ei, a vorbit la finalul meciului pe care echipa sa, o nouă promovată, l-a terminat la egalitate cu Viitorul, campioana play-out-ului din sezonul trecut de Liga 1. Balint şi-a lăudat elevii pentru atitudinea pe care au arătat-o în duelul cu una dintre echipele foarte bune ale campionatului de top din România.
Balint consideră că egalul e un punct câştigat de echipa sa şi a recunoscut că Viitorul a dictat ritmul, dar elevii săi s-au apărat mai bine.
"Era clar că pentru noi va fi foarte dificil acest debut. Am pregătit acest meci raportându-ne la condiţiile pe care a trebuit să le depăşim în ultima perioadă. Destul de mulţi jucători noi, cu nivel de pregătire neunitar, am avut acea perioadă de izolare după problemele cu care ne-am confruntat... Ştiam că astăzi consumul energetic va fi foarte mare şi de aceea vreau să îmi felicit băieţii, pentru că, în ciuda multelor probleme pe care le-am întâmpinat astăzi şi în faţa unui adversar foarte bun, am reuşit să câştigăm un punct.
Viitorul, din punct de vedere al posesiei cel puţin, a fost echipa care a impus ritmul, dar noi am răspuns printr-o organizare defensivă destul de bună. Mă bucur foarte mult că, într-un timp destul de scurt, am reuşit să reglăm anumite probleme şi să integrăm nişte jucători noi în sistemul pe care l-am gândit", a spus Laszlo Balint, la Telekom Sport.
Apoi, antrenorul arădenilor şi-a felicitat elevii şi a vorbit în termeni laudativi despre ei. "Atitudinea băieţilor a fost admirabilă, au depus efort toţi şi îi felicit. Şi e foarte important că reuşim să plecăm cu fruntea sus din această deplasare. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, timpul este destul de scurt... este foarte important următorul meci pentru toată suflarea fotbalistică din Arad, pentru că o să inaugurăm noul stadion şi ne dorim să facem acest pas cu o victorie", a mai declarat Laszlo Balint.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: laszlo balint, uta, liga 1