Marius Croitoru a avut un discurs fabulos după ce echipa sa, FC Botoşani, a remizat, 2-2, cu FCSB, în primul meci din play-off. Tehnicianul de la Botoşani s-a luat de cei care au zis că "FCSB vine în excursie la Botoşani" şi a recunoscut că adversarii săi au avut penalty.
"Asta e pentru toţi cei care îşi permit să arunce vorbe urâte, mizerii asupra unui jucători extrem de bine, într-o echipă curată, extrem de frumoasă. Ar trebui să iasă toţi să îşi ceară scuze. Eu nu m-am dat niciodată la o parte. Să le fie ruşine tuturor celor care şi-au permis să vorbească aşa despre echipa asta", a spus Marius Croitoru despre toate acuzele care au fost aduse echipe sale înainte de meci.
Keyta a înscris un gol controversat, care a fost anulat de Ovidiu Haţegan. Croitoru a fost fair-play şi a recunoscut că echipa sa a fost dezavantajată, dar şi că FCSB a avut un penalty neacordat: "Nu aş vrea să vorbesc să mă cheme pe la comisii. Anul trecut am fost cam mult suspendat. Din punctul meu de vedere, este un gol validat, dar aşa pot să spun că şi FCSB a avut penalty. Aşa mi s-a părut".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul celor de la Botoşani a vorbit şi despre accidentarea golgheterului Dugandzic şi a explicat de ce l-a schimbat pe vârful croat: "A avut ceva probleme. Nu s-a antrenat două zile. Din păcate, în Botoşani când ninge sau plouă ţi-e dată peste cap o săptămână sau două. Au forţat şi mi-au căzut câţiva jucători importanţi. El a avut ceva probleme înainte de meci. El a vrut să mai joace, dar nu am vrut să risc".
În final, Croitoru a spus că echipa sa îşi va "vinde foarte greu pielea", dar a recunoscut că CFR are şanse foarte mari să câştige titlul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius croitoru, fc botosani