Cristiano Ronaldo a marcat în primul său meci din presezon, însă a părăsit nervos terenul.
Portughezul a marcat în minutul 60 (VIDEO) al meciului cu Tottenham, pierdut de Juventus cu scorul de 3-2, iar Maurizio Sarri l-a înlocuit trei minute mai târziu. Decizia noului tehnician al "Bătrânei Doamne" l-a înfuriat pe portughez, care a avut astfel o primă "ciocnire" cu italianul. În momentul schimbării, cei doi şi-au strâns mâna, însă Cristiano şi-a declarat nemulţumirea pentru că a fost schimbat.
Ronaldo che cazzia Sarri... Secondo me voleva giocare tutta la partita #JuveTottenham #MeetTheWonder #ICC2019 @juventusfc pic.twitter.com/rogrNhR0GU
— Dani (@daniTro91) July 21, 2019
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Juventus Torino a fost învinsă, duminică, la Singapore, cu scorul de 3-2, de Tottenham Hotspur, într-un meci de la International Champions Cup.
Erik Lamela a deschis scorul în minutul 30, dar Gonzalo Higuain (56) şi Cristiano Ronaldo (60) au întors scorul în favoarea "Bătrânei Doamne". Tottenham a revenit, însă, şi s-a impus prin golurile marcate de Lucas (65) şi Harry Kane (90+3).
Cristiano Ronaldo, care a evoluat până în minutul 63, a fost în mare formă la primul meci din presezon, pe lângă gol, el având mai multe acţiuni periculoase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano