Valentin Mihăilă a fost introdus titular de Roberto D'Aversa în Parma - Udinese, iar românul a fost printre cei mai buni fotbalişti de pe teren în prima repriză.
VIDEO | Valentin Mihăilă, titular în Parma - Udinese, pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro
Parma are nevoie de puncte pentru a se salva de la retrogradare, iar gazdele au început perfect meciul. În minutul 3, Cornelius a deschis scorul cu capul, în urma unei centrări a fundaşului stânga.
Apoi, Mihăilă a ieşit la rampă şi a obţinut un penalty din care Parma a făcut 2-0. De altfel, românul a fost unul dintre cei mai periculoşi jucători ai gazdelor în primele 45 de minute, dar a fost aproape şi de un conflict cu un fundaş de la Udinese.
În minutul 36, Mihăilă l-a împins în portarul lui Udinese pe fundaşul Becao, care a ripostat. Acesta s-a întors către român, pentru a-i cere socoteală, iar atacantul nu a cedat şi s-a certat cu adversarul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kucka a venit la el să-l calmeze pe Mihăilă, care a fost avertizat cu cartonaşul galben. Dennis Man e doar rezervă în partida cu Udinese.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin mihaila, parma udinese, valentin mihaila parma, dennis man parma