You are here:

VIDEO Mircea Rednic supărat pe fanii echipei sale: ”Chiar nu înţeleg. Până să vin eu n-au fost vreo 10 victorii să zici că echipa mergea bine”

VIDEO Mircea Rednic supărat pe fanii echipei sale: ”Chiar nu înţeleg. Până să vin eu n-au fost vreo 10 victorii să zici că echipa mergea bine”

Poli Iași

Comentarii

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Mircea Rednic, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-5, că are încredere în jucătorii săi, care au avut o reacţie bună în repriza a doua. Totodată, Rednic i-a criticat pe fanii ieşeni care şi-au admonestat echipa la scorul de 0-3

A fost al treilea meci al lui Mircea Rednic pe banca tehnică a ieşenilor şi tot a treia înfrângere. El a vorbit la finalul partidei despre reacţiile fanilor care şi-au admonestat echipa la scorul de 0-3: ”O primă repriză proastă sau mai bine zis, o primă repriză care a aparţinut Craiovei. Se vede că sunt mult mai omogeni, circulaţie bună de balon. Le-au şi intrat primele situaţii pe care le-au avut au reuşit să şi înscrie. A venit şi penalty-ul ăsta, la 1-0, care mi s-a părut că s-a dat cu multă uşurinţă. Am fost surprinşi, nu am avut reacţie, am pierdut multe mingi, am avut câteva situaţii de a înscrie. Mă bucur că şi la 3-0 şi chiar într-o atmosferă pe care nu o înţeleg, ok, eşti supărat, dar până să vin eu n-au fost vreo 10 victorii să zici că...tot echipa nu mergea bine şi mi se pare normal să abă unele schimbări, să fie unele schimbări. Trebuie să avem răbdare cu jucătorii care au venit, că au demonstrat şi în prima repriză şi au demonstrat şi în repriza a doua” a spus Rednic după meci.

Ulterior, Rednic a apăsat din nou puternic pe subiectul ”fani”: ”La 3-0 strigau numai negativ şi nu mai spun ce vorbeau, iar la 3-2, când echipa a revenit, nimeni nu a mai strigat nimic. Chiar nu înţeleg, dar eu am încredere în jucători şi în niciun caz nu am să cedez, pentru că lucrăm bine şi sunt sigur că şi rezultatele o să vină”

Poli Iaşi a primit 9 goluri în trei meciuri cu Rednic pe banca tehnică: ”Da, dar sunt şi schimbări în apărare. În afară de Frăsinescu, restul sunt jucători noi.  Şi cei care au fost înainte, am jucat cu ei şi nu am avut rezultate.Mai e de muncă, asta e clar. A fost un meci deschis, păcat că am luat uşor cele trei goluri la început. Dar mă bucur pentru reacţia echipei în repriza a doua.” a spus tehnicianul moldovenilor, care rămâne optimist: ”Prima victorie?  La meciul următor, sperăm. Uitaţi că noi am avut un parcurs foarte greu, cu echipe care se bat pentru playoff, care sunt în playoff... care joacă de atâta timp împreună. Nu am jucat cu Chindia sau Chiajna, ca alţii. Şi acum jucăm la Botoşani, echipă care îşi joacă participarea în playoff, deci nu o să fie uşor. Şi arbitrajele sunt un pic mai uşoare... Orice fault s-a dat, a tras de timp portarul ăsta, a fugit cu mingea ca pe vremea lui Dino Zoff. Îmi aduc aminte când am jucat cu ei şi fugea cu ea în mână. Bine, dar nu din cauza asta... îmi pare bine de reacţia jucătorilor în repriza a doua” a mai spus Rednic, la finalul partidei pierdut contra Craiovei, scor 2-5.

Afla mai multe despre: mircea redniciaşi 

viewscnt
Articole similare