You are here:

VIDEO | Mirel Rădoi a lămurit situaţia jucătorilor Ciobotariu şi Puşcaş. De ce n-au mai venit cei doi la naţională

VIDEO | Mirel Rădoi a lămurit situaţia jucătorilor Ciobotariu şi Puşcaş. De ce n-au mai venit cei doi la naţională
Comentarii

Mirel Rădoi a anunţat lotul naţionalei României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar pe lista selecţionerului se regăseau iniţial şi Denis Ciobotariu şi George Puşcaş.

Însă, la doar câteva ore de la anunţul făcut de FRF, CFR Cluj şi Reading s-au răzgândit şi nu şi-au mai dat acordul ca cei doi jucători să meargă la Jocurile Olimpice alături de naţionala României.

"Până la urmă, m-a surprins, dar nu e o situaţie în care putem merge pe ceva foarte sigur. Probabil s-a întâmplat ceva la nivelul fundaşilor centrali la CFR, pentru că e clar că au nevoie de el. La fel şi cu Puşcaş. Probabil din cauza accidentării pe care a avut-o, cei de la Reading nu au mai dorit să-l lase, se vor baza pe el, vor să-l refacă şi cred că de asta l-au chemat înapoi.

Au fost mulţi jucători care m-au sunat să-mi spună că vor să joace la Tokyo, dar nu îi lasă cluburile. M-a surprins plăcut această întâmplare, dar, din păcate, nici eu, nici ei, nimeni n-a putut face nimic pentru rezolvarea situaţiei. Am încercat la unele cluburi să ajungem prin antrenor, la altele prin preşedinte, la unele cluburi chiar prin patron, dar nu am reuşit să facem prea multe" , a declarat Mirel Rădoi la conferinţa de presă.

Lotul României pentru Jocurile Olimpice:

  • PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanţa), Mihai Popa (Astra), Ştefan Târnovanu (FCSB);
  • FUNDAŞI: Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanţa), Florin Ştefan;
  • MIJLOCAŞI: Andrei Ciobanu (Farul Constanţa), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franţa), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluţă (Brighton/Anglia);
  • ATACANŢI: George Ganea (Farul Constanţa), Andrei Sîntean (Hermannstadt)

Programul meciurilor în grupa României:

Joi, 22 iulie

 
  • Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
  • Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)

Duminică, 25 iulie

  • Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
  • România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)

Miercuri, 28 iulie

  • România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
  • Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Afla mai multe despre: radoi 

viewscnt
Articole similare