Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Vasile Miriuţă, a avut doar cuvinte de laudă pentru George Ţucudean, după remiza înregistrată în Gruia contra CFR-ului şi a mărturisit că îl va lua pe atacant fără să clipească dacă va ajunge în Bundesliga.
În prima repriză a meciului încheiat 1-1, George Ţucudean a fost cât pe ce să înscrie golul campionatului, însă mingea trimisă din foarfecă de atacantul CFR-ului a fost scoasă in extremis de Cătălin Căbuz, de sub bara transversală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"I-am zis la Ţucu, la pauză, l-am strâns în braţe şi i-am zis, Ţucu, bine că n-ai dat gol, că era golul campionatului, golul anului", a fost reacţia lui Vasile Miriuţă, la finalul meciului.
Apoi, tehnicianul în vârstă de 50 de ani l-a felicitat pe Ţucudean că a refuzat banii chinezilor pentru a rămâne la CFR Cluj, punctând că dacă el ar ajunge să antreneze în Bundesliga, primul său transfer ar fi atacantul ardelenilor.
"Nu pleacă Ţucu, că stă bine de acasă. Stă bine pe salteaua aia, cum stă. Îl admir că nu pleacă în China şi prin alte părţi. Vrea să facă performanţă. Eu, să fiu antrenor în Bundesliga, l-aş lua în Bundesliga pe Ţucudean. Se pretează pe campionatul Germaniei", a mai spus Miriuţă.
Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei FC Hermannstadt, în etapa a XXII-a a Ligii I. Pentru CFR Cluj a marcat Ţucudean (77), iar pentru Hermannstadt a înscris Tătar (29).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tucudean