Tenismenul spaniol Rafael Nadal, numărul doi mondial, s-a calificat în finala Mastersului de la Roma, după ce l-a învins, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (4), 6-3, pe sârbul Novak Djokovic, locul 18 ATP.
Principalul favorit al competiţiei din capitala Italiei s-a impus într-o oră şi 58 de minute de joc, la cea de-a 51-a întâlnire din carieră cu Djokovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În finală, spaniolul îl va întâlni pe câştigătorul meciului Marin Cilic (Croaţia, locul 5 ATP) - Alexander Zverev (Germania, locul 3 ATP). Cea de-a doua semifinală are loc sâmbătă, în jurul orei 21:00, în direct la Telekom Sport 3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.