Jucătorii de la FC Voluntari nici nu vor să audă de reluarea meciurilor din Liga I cât timp MTS nu-şi va schimba decizia de a-i ţine pe fotbalişti în cantonament centralizat şi după data de 1 iunie.
"Să vedem dacă se poate relua competiţia cu regulile acestea care ni se impun, cantonament până la finalul sezonului, nu ştiu cine o să mai joace. Poate vor juca două echipe tot campionatul. Dacă ei chiar vorbesc serios cu toată treaba aceasta, nu cred că o să se reia fotbalul.
Jucătorii sunt cei care joacă. Dacă li se cere chestia asta, ce, noi suntem sclavi? Avem şi noi drepturile noastre, dacă ni se cer lucrurile astea, nu mai venim la niciun antrenament şi la niciun meci. Cine mai joacă?
Am stat 2 săptămâni în cantonament, acum dă-ne viaţa înapoi! Înţelegem şi noi că nu trebuie să mergem în locurile aglomerate. Nu e nimeni nebun să meargă prin cluburi. Ar trebui să fim şi noi înţeleşi, să ne respecte şi pe noi că noi suntem cei care tragem pe teren" , a declarat Alexandru Paşcanu la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Noi ne dorim să începem competiţia, nu e niciun fel de problemă, dar nu în termenii aceştia. Nu se poate să stăm o lună în cantomanent închişi aici.
Nu poţi să joci fotbal cu psihicul fiind la pământ şi cu o pregătire fizică la fel. Pentru că după două luni să te antrenezi câte patru, nu poţi să fii la un nivel mare pe 13 iunie. Din punctul de vedere al echipei Voluntari, trag un semnal de alarmă şi spun că e greu de acceptat şi spun că trebuie măcar să putem să ieşim din cantonament pentru că nu mai accept.
Noi suntem principalii actori. Dacă noi nu intrăm pe teren, să vedem cine mai joacă. Noi suntem la Buftea în cantonament şi e pădurea destul de mare. Iepuri am văzut, vulpiţe. Am văzut un om cu o turmă de oi şi chiar mă gândeam că acel om e fericit are libertate, are liberatte şi eu stau închis aici şi privesc pe geam cum se plimbă, are plăcerea de a trăi viaţa şi noi suntem închişi în cantonament" , a spus Ionuţ Balaur la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: voluntari